Campanii,  De zi cu zi

Fifth Dimension – am evadat din spațiu la primul VR escape room din România

Anul trecut a fost prima dată când am dat nas în nas cu lumea aceasta a escape room-urilor la Hotelul Alpin unde am deschis 2 camere. Apoi a urmat escape room-ul Coca-Cola care ne-a trimis tocmai la începuturile brandului. șI ultimul a fost la The Escape Room unde îmi dublasem numărul de evadări.

Și dacă începi să mergi la escape room, creează dependență și vrei mai mult. De aceea, nu prea refuz niciodată un escape room. Așa și de data aceasta, când am auzit că merg la primul VR escape room din România.

Fifth Dimension – am evadat din spațiu la primul VR escape room din România

Tot timpul am fost sceptică în privința lucrurilor nou apărute pe piață. Nu de alta, dar nu vreau să îmi fac speranțe degeaba și să mă trezesc că nu îmi place. Așa și când a apărut nebunia cu VR (virtual reality). Nu am înțeles prima dată despre ce e vorba și de ce toată lumea se entuziasmează în așa hal. Dar nu pot spune nici că am încercat prea multe jocuri. Mai ales pentru că te joci foarte puțin și te costă foarte mult.

Dar când am auzit de, Fifth Dimension, primul VR escape room din România, adică o oră întreagă de virtual reality, nu am putut refuza. Și bine am făcut, pentru că mi-a schimbat total ideea de VR. E al naibii de greu să te joci timp de o oră, dar merită. Ideea lui Alexandru Petre, the owner, a venit de la o reclamă, iar conceptul vine de la niște ruși. Acest concept este în mai multe țări ale Europei.

Fifth Dimension este format din 3 camere, a câte 4 scaune fiecare și echipamente aferente acestora. Am fost cu Malaezu, Cosmin și Marius și fiecare ne-am ocupat locurile. Asta înseamnă că am primit fiecare o pereche de ochelari Oculus Rift și căști cu microfon pentru a putea vorbi cu cei de lângă tine. În fața fiecăruia este un senzor pentru a te putea conecta la joc. Tot ce trebuie să faci este să îți miști mâinile.

Jocul se numește Cosmos, asta înseamnă că trebuie să ieși din spațiu. Nici nu îți imaginezi cât de greu este să te forțezi să nu te ridici de pe scaun. Ai 60 de minute la dispoziție, timp în care trebuie să ajungeți pe Pământ. Noi am ieșit în 59 de minute și 14 secunde, dar sigur puteam să mai stăm încă multe jocuri acolo. Nu simți când trece timpul și nici nu îți obosesc mâinile de la atâtea mișcări.

Într-adevăr, m-am simțit ca și cum eram în spațiu deja. Dacă mă uitam în jos și vedeam că sub picioarele mele sunt stele și că e totul negru mi se făcea un pic rău, având în vedere că mi-am dat seama că s-ar putea să am frică de înălțimi. În rest stări de rău de la VR, amețeli sau dureri de cap nu ai, mai ales pentru că ești foarte concentrat pe joc.

Ce vreau să vă spun este că trebuie să încercați și voi treaba asta și să dați o fugă la Fifth Dimension. Este o experiență de neuitat și clar o să vrei mai mult. Nu vă spun mai multe pentru că trebuie să vedeți singuri cât de fain este. 😀

Fifth Dimension se găsește pe strada Transilvaniei nr. 5 între orele 12:00 și 00:00

Comentarii

%d blogeri au apreciat: