untold
Evenimente,  Muzică

Martin Garrix revine la Untold, împreună cu David Guetta, Armin van Buuren, Alesso și Salvatore Ganacci

Organizatorii festivalului UNTOLD aduc în această vară, între 3 și 6 august, pe Cluj-Arena, cei mai buni DJ ai lumii: Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alesso și Salvatore Ganacci. 

 În 2023, UNTOLD este singurul festival din Europa care are aceste nume în același line-up, iar cel de-al optulea capitol al legendei UNTOLD va fi unul memorabil. 

Martin Garrix, DJ-ul care ocupă locul 1 în Top 100 DJ Mag, revine pe scena principală de la UNTOLD. Olandezul a ajuns cunoscut în întreaga lume după ce a lansat unul dintre cele mai mari succese din muzica electronică, single-ul „Animals”, în 2013. Piesa a depășit 361 de milioane de ascultări pe Spotify și 1.6 miliarde de vizualizări pe YouTube.

Garrix a lucrat cu cei mai mari artiști mainstream de la Ed Sheeran, Dua Lipa, Usher sau U2 și este al doilea olandez din istoria muzicii electronice care a ocupat de patru ori locul 1 în Top 100 DJ Mag, după Armin van Buuren votat de cinci ori No 1 DJ.  

Este primul artist olandez care a marcat un record pe platforma Spotify, single-urile ,,In The Name Of Love” (feat. Bebe Rexha) și ,,Scared To Be Lonely” (feat. Dua Lipa) au depășit 1 miliard de stream-uri. Lista în care sunt incluse piesele cu peste un milliard de stream-uri pe Spotify nu este chiar atât de lungă, sunt doar 100.

Există doar câțiva artiști care au succes în mainstream și în cultura underground. DAVID GUETTA este un astfel de artist. După ce doi ani la rând a fost votat DJ-ul numărul 1 al lumii, Guetta este considerat cel mai relevant artist al lumii. În clasamentul celor mai buni 101 producători din 2022, clasament realizat de 1001tracklists, francezul ocupă locul 1. 

Guetta a câstigat aproape tot: de la statutul de No.1 DJ doi ani la rând în Top 100 DJ Mag la discuri de platină pentru vânzări record ale single-urilor lansate, recunoașterea și respectul comunității industriei electronice, nominalizări la premiile Grammy și două trofee, un fanbase uriaș în orice colț din lume și două trofee Guinness World Records. La începutul acestui an, a fost recompensat cu trofeul ,,Producătorul Anului” la Brit Awards.

Este francezul care a reușit să intre cu succes în cultura mainstream din Statele Unite, are rezidențe legendare, este creatorul unui nou gen în muzica electronică, a reușit să strângă din donații 2,5 milioane de dolari prin intermediul

evenimentelor din seria United at Home. În 2022, Guetta a intrat într-o companie selectă alături de Ed Sheeran, The Weeknd, Justin Bieber sau Harry Styles, un lucru rar pentru un DJ și un producător de muzică electronică, fiind al patrulea cel mai ascultat artist pe platforma de streaming Spotify. 

Francezul a produs în ultimele luni piese pop dance și producții underground, care au intrat în clasamentele lumii, de la ,,What Would You Do” cu Joel Corry și Bryson Tiller, ,,Crazy What Love Can Do” piesă la care a lucrat cu Becky Hill și Ella Henderson.

,,I’m Good (Blue)” cu Bebe Rexha a fost al șaptelea single cu care a ajuns pe locul 1 în UK Singles Chart, e piesa cu care a stabilit un record de ascultări și pe Spotify, peste 1 miliard. Guetta are peste 10 miliarde de stream-uri pentru producțiile sale, un alt record pentru un producător, și peste 68 de milioane single-uri vândute în întreaga lume. 

Sound-ul FUTURE RAVE e un alt proiect de succes al lui Guetta, în care e implicat alături de partenerul său, danezul MORTEN. Cei doi au dus acest sound pe insula care nu doarme niciodată, Ibiza, într-o rezidență săptămânală în clubul numărul 1 al lumii, Hï Ibiza Theatre, unde i-au avut invitați în sezonul 2022 pe Idris Elba, ARTBAT sau Vintage Culture. Sesiunea de closing party a avut zeci de milioane de stream-uri pe platforma TikTok

De la producțiile lansate la aparițiile live, SALVATORE GANACCI iese din categoria artiștilor convenționali. A colaborat cu Sanjin și Jillionaire de la Major Lazer, iar clip-ul oficial pentru “Money in my mattress”, o producție lansată împreună cu Trinidad James a fost considerată de MTV ca fiind “cel mai ciudat lucru la care să te uiți toată ziua”. Ganacci reușește să atragă publicul într-un mod unic, aparițiile live ale suedezului au devenit virale pe platformele de social media.

KSHMR este considerat un personaj unic în muzica electronică, este compozitor, producător și DJ, iar originile indiene l-au ajutat să-și definească orientarea muzicală  În 2015 a debutat în Top 100 DJ Mag pe locul 23, cea mai puternică nouă intrare din acel an. șapte ani mai târziu, în 2022 ocupă locul 12. În 2019 a marcat un record de vizualizări pentru o producție electronică pe YouTube, clipul oficial pentru „Bombay Dreams” a trecut de 35 de milioane de vizualizări. 

DJ-ul și producătorul suedez ALESSO a reușit să devină un nume relevant în cultura muzicii electronice datorită unei combinații de stiluri: progressive house și pop. Primul său succes a fost  ,,Calling (Lose My Mind)„, piesă la care a colaborat cu  Sebastian Ingrosso și cu Ryan Tedder, solistul trupei OneRepublic. A urmat ,,Under Control„, cu duo-ul britanic Hurts și Calvin Harris, cu care a reușit să ajungă pe primul loc în clasamentul oficial al Marii Britanii, UK Singles Chart. Alesso a fost invitat să deschidă concertele Madonnei din cadrul MDNA Tour și a lucrat în ultimii ani cu cele mai cunoscute nume din cultura mainstream. 

Experiența UNTOLD nu ar fi completă fără ARMIN VAN BUUREN unul dintre cei mai iubiți DJ, care a fost aici de la prima ediție în 2015. Olandezul, care de 21 de ani la rând se află în lista primilor cinci DJ ai lumii, a reușit ca la fiecare apariție live pe Cluj-Arena să construiască o relație specială cu fanii festivalului, este artistul care a scris cel mai frumos capitol din povestea UNTOLD, iar în 2023 revine pe mainstage-ul festivalului. 

Anul acesta pe scena principală a festivalului vor urca cele mai mari nume din industria muzicală. Prima trupă live confirmată de organizatori este IMAGINE DRAGONS, o premieră pentru România. Band-ul din Statele Unite, recompensată cu un Premiu Grammy, zece Billboard Music Awards, cinci trofee Teen Choice Awards, a inclus festivalul UNTOLD în turneul mondial din 2023.

Cultura techno are scena ei în universul UNTOLD 

Amelie Lens, una dintre artistele care domină cultura de club/festival în ultimii ani, creatorul hi-tech minimal, germanul Boris Brejcha, duo-ul de origine britanică Camelphat, italianul Marco Carola considerat ambasadorul genului techno, omul din spatele label-ului Innervision, artistul german Dixon și cei doi membri ai proiectului american Bedouin sunt primele nume anunțate pentru scena Galaxy.

Alți artiști vor fi anunțați în curând. Prețurile abonamentelor pentru cele 4 zile și 4 nopți de magie pornesc de la 139 euro + taxe și sunt disponibile pe untold.com.

Comentarii

%d blogeri au apreciat: