-
Ce şi unde am mâncat în Iordania
Am aşteptat plecarea în Iordania mai ales pentru mâncarea lor, ştiind că va fi o experienţă culinară adevărată. Bineînţeles că nu m-a dezamăgit, iar pentru o persoană care a ieşit pentru prima dată din Europa, a fost ce a trebuit. Petra, Wadi Musa Primul oraş în care am mâncat a fost Wadi Musa. Pentru că stilul lor de mâncare este oarecum libanez şi au doar vreo 4 feluri de mâncare autohtone, ne-am comandat cât mai multe feluri de mâncare pentru a le împărţi între noi şi încerca tot ce putem. Astfel, prima dată am mâncat la Al Wadi Restaurant. Acolo am mâncat din specialităţile lor, respectiv Mansaf, Maklouba şi Bukhari,…
-
Ai mâncat vreodată un Mic-Dejun cu Atitudine?
Micul-dejun mi s-a părut dintotdeauna o masă importantă, având în vedere că nu pot să fac nimic dacă nu mănânc dimineața. Dar un mic-dejun cu atitudine clar nu am mâncat, așa că am aflat că PAUL România a lansat colecția Mic-Dejun cu Atitudine,o selecție de meniuri pentru fiecare zi din săptămână, care să se asorteze cu o stare de spirit. Tot timpul am considerat că micul-dejun îți dă energie și o stare de bine. Mai ales dacă îl gătești/pregătești într-un fel încât să îți fie mai mare dragul să îl mănânci. Și chiar mi-ar plăcea să văd mai multe locații în bucurești unde poți lua un mic-dejun colorat și super gustos. Bineînțeles,…
-
Unde am mâncat în Roma și unde am băut cele mai bune vinuri
Vacanța noastră la Roma cred că a fost în mare parte despre mâncare și vinuri bune. Cum vizitam ceva, cum trebuia să mâncăm ceva, pentru că nu poți rezista la nimic acolo. Am mâncat extraordinar de mult, dar oreionul a avut grijă să slăbesc tot ce am mâncat. :)) Ciampini Roma A fost primul loc în care am mâncat ceva. Ne era super foame și am văzut că erau mulți oameni înăuntru așa că am zic că nu are ce să fie rău. Ne-am comandat amândoi câte un cappucino, o sticlă de apă plată de 750 ml și câte un fel de panini, dar cu blat de pizza. Vai, cum…
-
Ce am mâncat în Amsterdam și ce recomand
Amsterdam pentru mine a fost un oraș în care am experimentat foarte multe. De la mâncare dubioasă până la experiențele olandeze clasice, cum s-ar spune. Articolul acesta se va axa foarte mult pe mâncarea din Amsterdam și cam cât ne-a costat. Înainte de a pleca în Amsterdam, ne-am uitat la toate filmulețele posibile despre ce poți mânca acolo, because I am a food freak și dacă mi se pare mie că arată dubios, nu mănânc, chit că este cel mai bun lucru posibil. Astfel, primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am lăsat bagajele la hotel a fost să o luăm la pas prin Amsterdam și așa am dat…
-
Restaurantul Trei, un local cu mâncare bună care merită încercat
Joi seara am fost să le testez priceperea într-ale gustărilor celor de la Restaurantul Trei, un local deschis de trei prieteni și parteneri de afaceri într-o clădire de patrimoniu, în apropiere de Hala Traian. Vă spun de la început că este un restaurant care merită încercat. Atmosfera Nu mă pot pronunța 100% bine pe partea de atmosferă, având în vedere că atunci când am ajuns era eu, Cosmin și încă două persoane la altă masă. Data viitoare o să mai fac un articol sau un update la acesta în legătură cu acest aspect. Meniu Aveți ce alege din meniu. Chit că vreți să fiți hipsteri și să vă luați coaste…
-
Nu am băut niciodată laptele acela dat la școală elevilor
Că tot a început școala astăzi, mi-am amintit și eu de „mâncarea” dată pe vremea mea în școală, adică acel corn cu lapte. Am văzut acum că preșcolarii și elevii vor primi fructe, legume, lactate și produse de panificație (corn presupun) în anul școlar 2017-1018. Îmi amintesc că noi am primit doar lapte și corn și, la un moment dat, brânză topită. Asta pe lângă pachețelul pe care ni-l dădeau părinții dimineața. Nu îmi amintesc să fi fost vreodată sclifosită sau ceva, dar nu puteam să beau laptele acela dat la școală. Mi se părea că este expirat și că nu este ținut în locuri potrivite. Sunt 2 lucruri pe…
-
Ce am mâncat în Milano și ce recomand
Dacă tot am ajuns în Milano, am zis să scriu și câteva recomandări de locuri în care poți mânca. Nu de alta, dar nouă ne-a fost foarte greu să găsim ceva, având în vedere că sunt foarte multe locuri și nu prea știi de unde să alegi. Joy Bistro & Cafe De două ori am mâncat aici. O dată la venire și o dată la plecare. A fost primul local cu care ne-am intersectat în Milano și tare mult mă bucur că am făcut-o. Noi ne-am luat două Piadine. Sunt un fel de lipii umplute cu diverse. Prima dată Cosmin și-a luat cu prosciutto și cu mozzarella (cea mai bună…
-
Ce și unde am mâncat în Sibiu
Înainte de anul nou am făcut o vizită celui mai frumos târg de Crăciun de pe la noi, mai exact, cel din Sibiu. Și cu ocazia asta am vizitat și Sibiul, pentru a doua oară. Ne-am echipat bine pentru frig, ne-am suit în mașină și în maxim 4 ore eram în Sibiu. De când am plecat din București mi-am promis că ajung în Sibiu și mănânc o ciorbă de fasole în pâine, așa ca la mama ei acasă. Și așa am și făcut. Kulinarium – locul din care nu mai voiam să plec La Kulinarium am făcut prima și penultima oprire. Cu pofte venite tocmai din sudul României, am avut…
-
Ce și unde am mâncat în Cluj și la Untold
Mă chinui să fac articolul acesta de când am plecat de la Untold. Dar am o perioadă îngrozitoare de leneveală acută de care se pare că mă despart greu. Plus că, de când am fost la Untold, nu mă refac cu somnul. Sunt tot timpul obosită oricât aș dormi. Îmi cam trebuie un concediu lung numai pentru somn, mâncare și filme. M-am gândit totuși să vă spun unde am mâncat în Cluj. Am fost pentru prima dată acolo și am avut o problemă când a trebuit să mă gândesc la localuri cu mâncare bună. Am avut noroc că am primit recomandări pe Facebook și am avut cum să ne uităm…