-
Cât de greu îi este lui Hillary Clinton să își stăpânească emoțiile
Oricâte cursuri de public speaking aș face, nu sunt de ajuns pentru mine. Nu reușesc să îmi stăpânesc emoțiile de niciun fel. De fiecare dată când mă gândesc că merg la o prezentare și trebuie să mă prezint „în fața clasei”, cum s-ar zice, încep să tremur și nu reușesc să îmi adun cuvintele. Nici măcar numele nu mai știu care este. În ciuda faptului că mi-aș dori să mă simt în largul meu în fața oamenilor, având în vedere că și profesia este de așa natură astfel încât să mă pună în fața oamenilor. În liceu, începând cu clasa a 9-a, profesoara de turism a ținut să ne învețe…