-
Ar fi bună acum puțină aritmetică și un joc de „Țară, țară vrem ostași”
Spuneți-mi că încă se mai joacă toți copiii la școală acest joc tare simpatic. Toate pozele de ieri cu elevii la școală și prima zi de școală mi-au amintit de clasele 1-4 și cât de bine ar merge acum matematica aceea imposibilă de atunci și alfabetul. Îmi amintesc că noi în școala generală în locul orelor de sport făceam matematică. Învățătoarea considera că matematica este o materie de mare viitor. Așa că făceam matematică intensiv: dimineața înainte de ore veneam pentru o oră de matematică, după orele normale mai stăteam 2 ore pentru matematică, iar la sport tot matematică făceam. Foarte rar am ieșit să facem sport în curtea școlii.…
-
Tu de câte ori ai căzut în copilărie?
Mie mi se întâmpla foarte des să cad, să mă lovesc, să mă julesc. Tot timpul aveam o julitură ori pe mâini ori pe picioare. Bineînțeles, că atunci când cădeam, nu știam să mă apăr și eram cea mai lovită dintre toți. Timpul a trecut, iar eu nu m-am schimbat în ceea ce privește loviturile. Mă lovesc de orice, mă zgârii și după mă întreb de unde am tot felul de zgârieturi și vânătăi. Îmi amintesc că jucam tot timpul Țară, țară vrem ostași! și făceam o grămadă de vânătăi că doar trebuia să intri destul de tare în oastea opusă pentru a lua un om de la ei. Iar cu…
-
Ce îmi doream când eram copil
Atunci când ești copil îți dorești multe lucruri și visezi cu ochii deschiși la tot ce vezi pe la televizor sau în reclamele de pe stradă. Nu te poți stăpâni. Și îți stresezi părinții cu toate ideile tale și cu tot ce îți dorești tu. Chit că ei pot să îți îndeplinească visurile sau nu. Astăzi, fiind Ziua Copilului, m-am gândit să vă spun ce îmi doream eu când eram mică, ce s-a îndeplinit și ce nu. Pentru că atunci când te gândești la copilărie și când vezi că Ziua Copilului vine peste tine iar tu nu te mai poți distra ca atunci, devii nostalgic. Am fost dintotdeauna un copil…