Madrid – ce poți vizita în 4 zile + vlog de călătorie
Spania a fost de mult timp pe lista noastră de călătorii, însă nu reușeam deloc să o vedem. Iar când ăntr-un final ne-am hotărât că mergem să vizităm Madridul, a venit pandemia și ne-a stricat toate planurile. Așa că anul acesta ne-am făscut de cap, și ne-am luat 7 nopți în Spania, 3 nopți în Madrid și 4 nopți în Barcelona.
În Madrid nu ai cum să te plictisești. Pentru noi cele 3 nopți, repsectiv 4 zile pline au fost puține pentru a ne bucura de tot ce are de oferit capitala Spaniei. Am văzut o parte dintre obiectivele turistice mari ale acestui oraș, însă am vrut să trăim un pic și din viața spaniolilor acolo și ne-am pierdut pe străduțele lor, am mâncat o mare parte dintre preparatele lor locale și ne-am petrecut serile în zonele în care stăteau și spaniolii.
În așa fel, am lăsat dintre obiectivele turistice și pentru următoarea dată că sigur ne vom întoarce acolo.
Am încercat să prindem o parte din aventura noastră în Madrid în clipurile de mai jos: