oreion
De zi cu zi

Oreion la 22 de ani și nepăsarea de la Spitalul Victor Babeș

Într-o pauză de la stările de rău, m-am mobilizat să scriu acest articol despre nepăsarea de la Spitalul Victor Babeș atunci când ești bolnav. Vacanța din Roma s-a terminat glorios cu multă febră și cu multe frisoane încă din aeroport. Cum sunt o persoană cu o imunitate scăzută tot timpul, eram sigură că este o răceală mai nasoală așa că am tratat-o ca atare.

După 3 zile de stări pe care nu le doresc nimănui, medicul de familie m-a trimis la Spitalul Victor Babeș din București (spital specializat în boli infecțioase) spunându-mi că este posibil să am oreion. Recunosc că de când eram mică, oreionul a fost boala de care mi-a fost cel mai frică. Auzisem eu că e cam cea mai nasoală, că te umfli rău și că nu ieși din casă deloc.

Luni în jurul orei 12:00, am ajuns cu mama la Spitalul Victor Babeș. Aștept în prima clădire după ce iau un bilet de ordine ca după un sfert de oră să mi se spună că trebuia sa merg la camera de gardă din spate. Merg acolo, nu ne bagă nimeni în seamă până să aflăm că, de fapt, nu acolo trebuie, ci la Pavilionul B4. Căutăm pavilionul, ajungem acolo, le spunem că sunt suspectă de oreion și urmează acest dialog:

Prima asistentă – Fata asta e suspectă de oreion trebuie consultată acum.
A doua asistentă – Cine? Fata asta? Și unde să o băgăm acum? Unde să o incubăm?
Un doctor – Oreion? Nu m-am mai întâlnit cu această patologie aici! (Suntem la un spital de boli infecțioase totuși!)
Medicul de gardă (țipând la asistente) – de ce mă strigați? Ce îmi spuneți mie că ea are oreion? Nu mă interesează așa ceva. (Și pleacă)
Prima asistentă – bine, stați în sala de așteptare, timpul de așteptare e de 2 ore.

Am așteptat o oră, timp în care am început iar să mă simt rău și să fac febră. Am înțeles că au venit ambulanțe care aveau prioritate, am înțeles că erau persoane în fața mea în așteptare, dar când apare doctorița și află ce am și zice „ups!”, ca să mă controleze 2 secunde și să mă mai întrebe și de ce am pulsul un pic mărit, deși am o infecție în corp, nu cred că este normal.

Bineînțeles, nu sunt singura în situația asta și sunt sigură că sunt mulți care au probleme mai grave. Dar niciodată nu vorbești de față cu un pacient în felul acesta și căruia nici măcar să nu îi oferi pe un ton calm o opțiune. Dacă încă aveam anumite gânduri cu privire la plecarea din țară, acum sunt sigură că ar fi o opțiune mai bună.

Foto: Unsplash.com

4 comentarii

  • Carmen

    E foarte trist ce se intampla in spitalele de stat de la noi (nu bag mana in foc nici pentru cele private). Am fost la Filantropia cu simptomele unui avort spontan si au spus ca nu au ce sa faca, ca vin mii de tinere ca mine zilnic cu aceasta problema si ca daca va fi sa fie avort o sa imi dau seama in 2 sapt.daca se va elimina 😐
    Ingrozitor.

Comentarii

%d blogeri au apreciat: