Amsterdam – ce poți vizita în 4 zile
Am plănuit să mergem în Amsterdam de foarte mult timp, dar tot timpul ne-am lovit de faptul că prețul biletelor de avion era foarte mare. Norocul nostru a fost că am prins o reducere destul de bună la KLM.
Cum a fost zborul?
Biletul de avion a fost 100 de euro de persoană, în care ai inclus un bagaj de mână plus un bagaj mai mic (geantă, rucsac). În plus, pe tot timpul zborului poți primi ceai, cafea, apa, suc și vin la discreție, iar de mâncare am primit un sandviș și o brioșă. Zborul a fost super ok, au fost puține turbulențe, nu cum am mai citit înainte de a pleca. Mie oricum îmi place super mult să zbor cu avionul, iar turbulențele nu prea m-au speriat mai deloc până acum.
Cum a fost cazarea și drumul de la aeroport la cazare
Cazarea ne-am luat-o la 1,7 km de Piața Dam, centrul Amsterdamului. De la aeroport poți lua trenul care te duce în maxim 15 minute în Amsterdam Centraal, gara orașului. Bineînțeles, nu este ca la noi gara, ci arată ca un mall, iar noi am reușit să ieșim din gară prin spate, în loc să ieșim pe unde trebuie. De la gară am mai făcut undeva la 30 de minute pe jos până la hotel și ne-a oferit o imagine a Amsterdamului la 9 dimineața.
Hotelul la care am fost cazați se numește Hotel Iris și a costat 280 de euro pentru 4 nopți, camera dublă. La ei aproape toate hotelurile sunt mici, înghesuite și cu niște scări interminabile și abrupte. Camera hotelului a fost super mică, la genul că wc-ul era lipit de ușă și nu puteai să stai pe el decât ori într-o parte, ori cu ușa deschisă. Nasol din punctul acesta de vedere. Dar a fost foarte curat și zilnic a venit cineva să ne facă curățenie și să ne schimbe prosoapele.
Ce am vizitat
A fost o nebunie curată. Pentru că nu poți să vezi Amsterdamul doar în 4 zile am alergat peste tot pentru a vedea cât mai multe. Intrările la muzee le-am luat online pentru că sunt mult mai ieftine decât dacă ai sta la coadă.
- Rijksmuseum – este muzeul de artă al lor pentru care trebuie să îți rezervi minim 3 ore la pas alergător. Este absolut imens și dacă ești fan artă sigur nu te vei plictisi. – 35 de euro pentru 2 persoane
- Moco Museum – este muzeul în care sunt expuse multe dintre obiectele de artă ale lui Banksy, un muzeu care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl recomand cu mare drag dacă ajungeți acolo. Este lângă Rijksmuseum și ne-a costat 12 euro de persoană.
- Heineken Experience – este o hală mare în care îți arată cum se face berea Heineken. Este doar un muzeu, dar pe parcursul lui poți degusta berea, iar la final primești 2 jetoane pentru 2 beri de persoană. Pe noi ne-a costat 21 de euro de persoană intrarea pentru că am plătit la intrare.
- Madame Tussauds & Amsterdam Dungeon – asta da afacere. Online biletele sunt la jumătate față de prețul biletului la intrarea în muzee. Noi am plătit 48 de euro amândoi pentru ambele, iar la intrare era 48 de euro de persoană. A fost primul Madame Tussauds în care am intrat și chiar își merită banii. Iar Amsterdam Dungeon este o poveste interesantă. Deși m-am speriat maxim la început, vă spun că merită să vedeți câtă muncă s-a depus pentru un fel de Horror House.
- Museum of Prostitution și Red Light District – Muzeul prostituției te transpune fix într-o casă a unei foste prostituate și în camerele în care ea își făcea treaba. Primești la intrare un aparat prin care poți asculta poveștile prostituatei de-a lungul vizitei, iar pe pereți sunt multe lucruri explicate, cum ar fi faptul că prostituatele plătesc impozite la stat, ele plătesc chirie pentru locul acela la geam și că prețul începe de la 50 de euro, iar timpul de stat cu ele este undeva la 7 minute. Red Light District nu m-a impresionat atât de tare, ce pot spune este că sunt prostituate pentru toate gusturile.
- Hash Marijuana & Hemp Museum și Coffee shop-urile – muzeul marijuanei este super interesant dacă nu știi nimic despre ea și despre efectele ei. Vă spun doar că marijuana este foarte bună pentru sănătate, mai ales pentru persoanele cu anumite boli, de exemplu Parkinson. De aceea, ar cam trebui legalizată măcar în scop medicinal și la noi. Coffee shop-uri găsești peste tot, dar cele mai vechi sunt în Red Light District. Un brownie costă undeva la 6-7 euro, iar un joint de la 3-4 euro până pe la 7 euro.
- Lovers Canal Cruise – în ultima zi ne-am gândit să facem și un canal cruise care durează o oră și te duce pe principalele canale. Pe noi ne-a costat 12 euro de persoană și chiar merită, dar ar trebui făcut în prima zi pentru a înțelege mai multe despre oraș.
- Casa Anne Frank – pentru aceasta îți trebuie bilet online neapărat pentru că nu poți lua de la intrare. Este un loc super impresionant. Dacă nu știți povestea, Anne Frank a fost o fetiță evreică care a fost una dintre victimele Hocolaustului, dar care și-a ținut un jurnal pe tot parcursul acestuia. Casa este exact casa în care a trăit Anne Frank împreună cu familia ei, iar povestea este fascinanță. – 10 euro de persoană.
- Sex Museum – este un muzeu mic cu foarte multe sculpturi erotice and stuff. Nu m-a impresionat prea tare așa că poți păstra acei bani pentru alte muzee.
- Vondel Park – este unul dintre cele mai frumoase parcuri ale lor sau cel puțin cu asta se laudă. Este mare și toată lumea se plimbă cu bicicletele pe acolo, asta mi-a plăcut super mult.
Cât ne-au costat bicicletele, de unde le-am luat și cum este traficul la ei
Vă spun că din experiența unei persoane căreia îi este un pic teamă să meargă pe bicicletă, olandezii sunt teroriști. E horror pentru mine acolo, toți merg aiurea, dar pe benzile lor, nu stă absolut nimeni la roșu la semafor, zici că se ard.
Noi am luat bicicletele pentru 2 zile de la Black Bikes Amsterdam și am dat 65 de euro. Da, ați citit bine! S-a panicat și cardul când a văzut suma aia. Dar am zis că o dată facem asta. Bicicletele au fost super bune, iar tipul care ni le-a dat a fost super amabil.
Merită Amsterdam?
Din plin. Merită pentru toate experiențele pe care ți le oferă. Noi încă mai avem multe de văzut acolo așa că sigur ne vom întoarce curând.