Tu câte cărți citești pe an?
Am ajuns într-un moment când am atât de multe de făcut încât cititul a rămas destul de în urmă. Și nu mă refer la articole, ci la cărți. Am o carte de care trag de o săptămână să o termin și e foarte ușoară și așa de vară. Dar nu acord destulă atenție.
Când eram mică, oriunde mergeam, eram cu o carte în mână pe care o și citeam repede. Părinții mei dădeau mai mulți bani pe cărțile mele decât pe orice altceva. Dar nu puteam rezista să nu citesc. Acum prefer să mă uit la un film, la un serial, decât să citesc. Dar și când deschid o carte, nu o mai las din mână mult timp.
Poate că sunt așa și pentru că la facultate am mii de pagini de învățat și cumva să mai citesc încă una nu e cea mai fericită alegere, chiar dacă este o carte pur și simplu pentru sufletul meu. De obicei, după sesiune încep cu o carte girly, o carte care se citește ușor și pe care o pot termina repede pentru a-mi crește pofta de citit. După care trec la artileri grea. Și bineînțeles că de fiecare dată îmi mai iau câteva cărți, să fiu sigură că nu rămân în pană.
Încă mă chinui să trag de mine să citesc cât mai mult, pentru că știu că, odată ce mă apuc, e clar că nu o să mă mai opresc, doar că motivația e undeva departe. În principiu, când fac schimbări în viața mea, încep să fac mult mai multe lucruri. Deja am făcut o schimbare recent, sper să mai fac unde în curând și de preferat să îmi pun și un target pentru a citi cărți.
Înainte foloseam Goodreads pentru a-mi pune un target pe an pentru a citi cărți, dar l-am lăsat în paragină. Plus că îmi notem fiecare carte citită, ceea ce mi se părea foarte fain.
9 comentarii
midoridee
Chiar voiam sa iti recomand goodreads, dar cand am citit pana la capat mi-am pierdut elanul. Eu imi fac niste obiective care se repeta luna de luna si ajunsesem chiar sa imi impun sa citesc zilnic. Nu am reusit, dar acum nu mai e nevoie sa imi notez ca am citit in lista de to do, pentru ca mi-a intrat pur si simplu in reflex si citesc macar o data la doua-trei zile. Pentru anul acesta mi-am propus sa citesc 60 de carti, dar eu nu mai sunt studenta :)) Pana acum am 36 😀
Andreea Tudor
Ohhh, 36?! 😮 Ar trebui să îmi fac și eu niște obiective lunare, că văd că altfel nu merge. :))
midoridee
Anul trecut am avut 20 si am depasit cu cateva. Sunt prea fericita ca pot citi in sfarsit tot ce imi doresc, fara sa mi se impuna o lista de lectura, asa ca profit 😀
Andreea Tudor
Ești norocoasă:)) eu acum intru în restanțe și iar nu o să mai am timp de citit
midoridee
Incearca audiobooks 😀 Micute, ori chiar povesti. Sunt destule care dureaza intre 20-60 de minute si le gasesti pe youtube.
Andreea Tudor
Mersi pentru recomandare 😀 chiar o să mă uit
Parascan Ciprian
Ultimele doua carti citite au fost:
Fete Rele – Rebecca Chance, vol 1 si 2. Un roman frumos si incitant de citit. Daca nu-ti place literatura erotica, evita romanul.
Relatii periculoase: Cum sa identifici si sa reactionezi la semnalele de alarma ale unor relatii abuzive – Noelle Nelson. E o carte de psihologie, care iti explica cum sa-ti folosesti inteligenta emotionala, atunci cand esti intr-o relatie. Din punctul meu de vedere, excelenta cartea.
Andreea Tudor
Chiar rămăsesem în pană de cărți, așa că recomandările tale au venit la fix :))
Parascan Ciprian
Poti incerca sa citesti si „Emotii date pe fata” – Paul Ekman. Minunata carte!