
Trip în Milano – Bellagio și Lacul Como
Deja ne făcusem planurile dinainte de a pleca din București pentru a merge la Lacul Como și în Bellagio. Toată lumea aprecia locația și o recomanda, așa că am zis că trebuie să ajungem acolo. Nu poți să prinzi în poze ce vezi acolo, este totul mult prea frumos.
Biletele de tren
O adevărată aventură. Ne-am uitat noi pe Trenitalia să ne facem o idee de la ce oră avem tren și la ora 9 ne-am instalat în gara Stazione Centrale. O frumusețe de gară aș putea spune. Ce mi-a plăcut este că au aparate de la care poți cumpăra bilete fără să mai stai la coadă la funcționarii din gară. Așa că am luat bilet spre Varenna, orășelul din care urma să luăm un feribot pentru Bellagio.
Biletul ne-a constat pe amândoi, dus-întors 24 euro. Ne-am trezit însă că nu scria nimic concludent pe bilet, nici măcar ora sau peronul de pe care trebuia să luăm trenul, angajații nu prea știau să ne explice și nici pe panoul din gară nu găseam nicăieri Varenna. Am reușit să dăm totuși de cineva care să ne spună că trenul este cel spre Tirana și că atunci când ajungem pe peron, trebuie să mergem la un aparat mic galben în care să băgăm biletele pentru a le valida. În rest, nimeni nu ne-a controlat în tren. Drumul durează cam o oră.
Și, să nu uit, chiar dacă voi puneți o anumită oră atunci când cumpărați biletele, puteți să plecați de la ce oră vreți în acea zi. Pentru că voi îl compostați abia pe peron, iar pe bilet nu apare nimic până atunci.
Varenna
Varenna este un orășel așa, ca la munte. Foarte drăguț, în care poți să bei o cafea pe malul lacului, ceea ce noi chiar am făcut, așteptând feribotul. Este pitoresc aș spune. Chiar ne-a dat o stare de relaxare.
Biletele pentru feribot le-am cumpărat chiar de pe malul lacului și ne-a costat 18 euro dus-întors pentru amândoi. Durează cam 20 de minute drumul, dar peisajele fac totul. Și nu vă înghesuiți să stați pe scaune, pentru că de jos se vede totul mult mai fain.
Bellagio și ale lui străduțe superbe
Bineînțeles că noi cum am ajuns în Bellagio, morți de foame, am început să alergăm pe acolo să vedem cât mai multe. Am avut noroc că am găsit un local cu sandvișuri, ce-i drept la 5 euro unul, dar care ne-a ținut foamea câteva ore bune. Dacă ești ca noi, să te plimbi pe toate străduțele și să descoperi locuri noi, sigur o să găsești niște locuri faine. Noi am coborât pe o străduță și am dat de un loc în care italienii făceau plajă și intrau în apă. Aproape că m-am ofticat că eu nu aveam costumul de baie. Apoi ne-am plimbat o grămadă, încât mai aveam puțin și ieșeam din oraș. Suntem nebuni după descoperit locuri frumoase așa că Lacul Como a avut multe de oferit.
Orășelul este destul de scumpuț față de Varenna, dar face toți banii. Noi nu regretăm niciun ban dat acolo. Ne-am relaxat total. cu vreo oră înainte de a pleca de acolo ne-am dus să mâncăm. Eu mi-am luat Spaghette Bolognese și Cosmin și-a luat Lasagna. Recunosc că Lasagna lui a fost mult mai bună. Au costat undeva la 10 euro fiecare, plus un un Aperol Spritz, de vreo 7 euro, o cafea și o apă plată.
Recomand sau nu Bellagio și Lacul Como?
Cu siguranță. Și dacă mai ajung în Milano, tot acolo voi merge pentru o zi de relaxare. Este absolut superb, nici nu cred că pot descrie în cuvinte. Trebuie văzut măcar o dată în viață.


2 comentarii
Popescu
Foarte frumos scrieti aici despre Bellagio. O singura nepotrivire. Trenul merge la Tirano. De acolo se poate merge la St. Moritz.
Andreea Tudor
Mersi mult pentru rectificare. 😀