Campanii

Cum ar fi ca de Paște să diversificăm masa aceea bogată

Știți cum e cu Paștele și cu masa aceea bogată nelipsită în niciun an. Ba că este friptură, ba că este drob, ouăle sunt oricum nelipsite. Salate cu maioneză cât cuprinde. Fix cât să te poți duce la farmacie înainte ca să îți iei toate medicamentele de care vei avea nevoie în seara de Paște.

În fiecare an, de Paște, mă simt îndopată încotinuu cu mâncare. Merg și din familie în familie și știți cum e, toată lumea face multă mâncare pentru că așa suntem noi ca nație. Anul trecut, însă, am încercat să mănânc cât de puțin am putut și cât mai sănătos posibil. Nu de alta, dar când știi că vine vara parcă nu îți prea arde de multe calorii. 😀

Anul acesta sper totuși să diversific meniul. Parcă nu aș mânca iar sarmale, cozonac, drob și friptură. Parcă nu mai simt nevoie de multe grăsimi. Parcă aș mânca pește sau ceva din fructe de mare. Și o prăjitură. Dar una așa rece, cu înghețată poate. Și salate. Oh, ce aș mânca salate de Paște.

Exact așa, cum ați auzit, vreau ceva light, ceva ok. Și ideea aceasta mi-a venit după ce am fost zilele trecute prin Lidl și am văzut niște produse faine. Ei le numesc gama Deluxe, eu le numesc gama aceea de îți lasă gura apă.

De ce tocmai de la Lidl și de ce gama Deluxe de Paște?

Păi, hai să vă arăt ce am găsit eu la ei în magazin și aș pune pe masa de Paște. În primul rând, de foarte mult timp vreau să mănânc homar, dar când am avut ocazia, l-am confundat cu crabul și m-am trezit în fața unor piciorușe cu unei cochilii pe care acum nu îmi mai doresc să o mănânc.

Iar lângă homar aș face un mix de legume. Dacă nu se vede, sunt la regim de ceva timp așa că pare un mix bun pentru regimul meu. Creveții. I-aș mânca non-stop. Și dacă mi s-ar apleca tot aș mânca. Așa că aș pune pe masă și un inel de creveți cu sos chilli dulce.

Bineînțeles că aș lăsa ouăle înroșite și pasca (plăceri vinovate), dar, ca desert aș pune și o felie de tort cu fructe și un sorbet de fructul pasiunii. Ce să îmi faci, gurmandă. Dar parcă m-am săturat de toate clasicele meniuri de Paște.

Așa că ce ziceți? V-am tentat să schimbați și voi meniul și să treceți pe ceva mai sănătos un pic? #FărăSăMaiDațiBaniiPeMedicamenteDePaște. 😀

2 comentarii

Comentarii

%d blogeri au apreciat: