Cum vă petreceți sărbătorile de iarnă?
De când mă știu, îmi peterec sărbătorile de iarnă în familie. De obicei, înainte ca bunica mea să vin în București, petreceam sărbătorile la țară, în apropiere de Lehliu. Era atât de plictisitor, pentru că în afară de televizor unde erau câteva emisiuni de Crăciun sau câteva filme, nu era nimic. Și astea erau seara când oricum eram obosită după o zi de stat afară sau în frig.
Pe timpul zilei mă plictiseam foarte tare. Chiar dacă îmi plăcea să citesc, la un moment dat aveam nevoie de pauză, aveam nevoie de laptop sau chiar de telefon. Înainte de a avea laptop era și mai greu, pentru că nu aveam nici un telefon performant sau ceva și era greu și cu minutele. Doar știți că pe cartelă erau minute puține și nu puteam să vorbesc cât îmi doresc cu prietenele care erau în București. Și nu îmi plăcea deloc când aflam că stateam nu o zi, ci 2 sau 3 zile la țară.
Visam la zilele în care aș avea internet portabil și la un laptop. Când am avut, eram oarecum fericită. De ce oarecum? Pentru că mergea destul de prost internetul, trebuia să îmi descarc filme de acasă, că altfel aș fi rămas fără net. Și nici nu puteam abuza de el că imediat se termina.
Acum, tocmai am văzut o reclamă tare simpatică și care mi-a adus aminte de copilărie, o reclamă de la Xfinity, o platformă TV care include Netflix și wifi. E tristuț când ajungi la o vârstă și vezi că nepoții nu sunt atât de fericiți să vină în vizită pentru că nu au diferite posibilități, așa că Xfinity a venit în ajutorul bunicilor care vor să facă tot posibilul pentru a-i mulțumi pe nepoții lor.
Las mai jos reclama de la Xfinity să vă dea și vouă o stare de melancolie în legătură cu sărbătorile de iarnă:
Dacă v-a dat o lacrimă, aștept în comentarii mai multe povești cu sărbătorile voastre de pe vremea când nu internetul nu era chiar răspândit. 😀