Suntem o generație de oameni comozi, pentru că merge și așa

Da, chiar suntem o generație de oameni comozi. Ne place să ne plângem și să ne milogim până cădem în depresie. Și toată viața cam pe asta ne axăm, dacă nu ne vine mintea la cap la un moment dat și ne dăm seama că trebuie să schimbăm ceva.

Mi-am dat seama de asta uitându-mă atât la mine, cât și la alții. În ultima perioadă și eu am devenit unul dintre acei oameni comozi. De când am terminat sesiunea și am intrat în vacanță, se pare că am considerat că și blogul trebuie să ia o vacanță. Am început să scriu mai puțin ca de obicei și mă simt atât de prost. Pentru că, oricât mă băteam eu cu pumnul în piept în prima lună că nu o să mi se termine ideile, acum parcă nu mai apare nimic. Nu găsesc nimic fain pe care să îl transmit pe blog. Și mi-e așa să scriu doar de dragul de a scrie dacă nu transmit și ceva anume. Dacă nu fac o poveste din asta.

Pe lângă asta, am tot citit o grămadă de articole recent printre care și acesta de la Cristi care, într-adevăr, chiar m-a pus pe gânduri. Pentru că mă regăsesc. Doar că eu sunt la alt nivel în care caut și nu găsesc nimic care să îmi satisfacă nevoile. Și după mă gândeam la toți angajații nefericiți de peste 40 de ani care zic că „Lasă așa că nu mă mai chinui să îmi caut alt job acum. Doar mai am 20 de ani până la pensie. Nu mai pot trece din nou prin interviuri, joburi și nesiguranță.” Astfel, ajungi să fii unul dintre acei oameni comozi. Care nu mai fac nimic spectaculos în viața lor, pentru că merge și așa. Chiar dacă sunt nefericiți maxim. Și după vezi că se aruncă cineva la metrou. Părea fericit, oare de ce s-a sinucis?!

Sau sunt oameni care ajung într-o relație, foarte frumoasă în primii ani. După intră obișnuința și monotonia pe care nu le-am înțeles niciodată. Dar nu se complică cu divorț. Pentru că merge și așa. Și se ceartă all day, all night. Și sunt nefericiți. Dar parcă nu se mai pot aventura în singurătatea de dinaintea mariajului. Că e prea greu.

Ce vreau să spun este că, dacă vrem totuși să fim fericiți, trebuie să ieșim din comoditatea aceasta de a nu face nimic în legătură cu nefericirea noastră. Trebuie să te simți tu bine cu tine. Pentru că, la final, vei regreta că în ultimii 20 de ani ai vieții ai fost nefericit și nu ți-ai atins acele obiective din copilărie. la care visai cu ochii deschiși.