Campanii

Când ți-e dor de țară, #PegasDor e lângă tine

Știi sentimentul acela de goliciune pe care îl ai când te gândești la ceva sau la cineva drag? Se numește dor. Și acest dor își cam face de cap prin inimile oamenilor, atât ale celor din țară, cât mai ales ale celor plecați în străinătate.

Știi doar că nu poți să îl dai deoparte. Pentru că acest dor va sta agățat de tine ca o lipitoare. Și cu cât te vei chinui să îl alungi, cu atât vei descoperi că e dureros. Și mai bine îl lași acolo. Trece poate cu timpul sau poate când vei reveni în țară la tradițiile tale.

Anul trecut îmi trecuse prin gând să plec în SUA cu Work&Travel. Nu aș fi dat deloc înapoi din motivul că îmi va fi dor de familie, prieteni sau că nu m-aș fi descurcat. Pentru că mă descurcam. 4 luni aș fi rezistat chiar dacă după prima lună mi-ar fi fost așa dor de lumea de aici. Pentru că îți faci anumite tabieturi în țară pe care nu le poți avea în totalitate afară. Dar m-am răzgândit în ultima clipă. Când am gândit toată treaba cu Cosmin și ne-am dat seama că, până la urmă, aici trebuie să ne facem un viitor, iar dacă îl facem să fie profitabil, am fi ajuns în SUA fără să lucrăm pentru ei, ci ca turiști.

Nu zic că nu îmi va fi dor de casă dacă mă voi duce să mă plimb prin țări străine și nu neg faptul că cei plecați să lucreze în străinătate nu simt nevoia de familia din România. Am o grămadă de cunoscuți care au plecat în afară, am chiar din familie. Și se vede cum atunci când ajung în țară încearcă să facă tot mai multe lucruri pe care să le rețină ca amintiri pentru Acolo.

Când ți-e dor de țară, #PegasDor e alături de tine

Cu această ocazie, cei de la Pegas s-au gândit să facă o campanie prea simpatică pentru a nu fi transmisă mai departe. Și anume, au zis că #PegasDor va alina dorul de țară al românilor din diaspora. Cum așa?!

Vă provoacă să spuneți într-un filmuleț de ce anume vă e dor. Iar dacă sunteți norocoși, după data de 15 august, cei de la Pegas vor aduce celor 3 câștigători acel lucru de care le e cel mai mult dor și câte o bicicletă Pegas.

Știu că cei care sunt plecați sunt exact acele persoane care atunci când erau copii își doreau atât de mult să primească o bicicletă Pegas. Fiind cele mai bune pe acea vreme.

Vă invit pe toți cei din străinătate să vă uitați la acest filmuleț al campaniei #PegasDor, iar pe toți cei din țară să săriți cu un share pentru a-i bucura pe cei din afară. 😀

Comentarii

%d blogeri au apreciat:

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/cosmince/andreea-tudor.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:34 Stack trace: #0 /home/cosmince/andreea-tudor.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(658): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/cosmince/...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/cosmince/andreea-tudor.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 34