De la generație la generație ai anumite așteptări
Presupun că toată lumea a auzit de disputa cu privire la subiectele de matematică de la evaluarea națională. Subiecte ce au devenit problema generației de clasa a 8-a de anul acesta.
Problema cea mai mare este că am învățat și îi învățăm și pe ceilalți ce înseamnă și cum se face o contestație sau o petiție (sau mai multe). Și ne-am învățat prost să facem asta la orice ne pică în mână. Nu ne convine ceva, hai să facem o petiție. Ai luat nota pe care o meritai, dar voiai totuși mai mult, hai să facem contestație. Am avut un profesor în facultate care ne-a zis la examen că suntem „generația contestatorilor” și tare mi-a rămas acest lucru în minte.
Ne-am învățat cu tot ce e mai ușor și astfel învățăm și generațiile viitoare. Dacă reușim să găsim câteva zeci de mii de fraieri care să ne și semneze petițiile, uite cum ajungem să facem atente niște instituții care poate au sarcini mult mai importante.
Și toată nebunia asta vine și de la lipsa de atenție. Sau de la faptul că vrem atât de multă atenție încât facem orice să o avem.
Ce așteptări avem de la o generație la alta?
Să se dezvețe de obiceiul acesta de a contesta orice. Pentru că dacă ți se pune mintea la contribuție și tu ești atât de inapt încât să nu dorești să o faci, asta nu este problema instituțiilor publice. Ci este problema ta, pe care trebuie să ți-o remediezi.
Așa cum a fost problema și la evaluarea națională la matematică. Și dacă se dădeau subiecte la fel ca cele din generația mea, acum nu trecea nici jumătate și se făceau petiții pentru fiecare subiect.
Iar dacă ne gândim puțin că toți stau pe tablete și telefoane de ultimă generație și toată ziua sunt pe calculator, ar trebui să ne gândim și la faptul că mintea lor nu mai este pusă atât de mult la încercare cum era a noastră. Ci au deja totul de-a gata pe internet și e mai ușor, la o adică. De ce te-ai chinui să faci tu ceva, dacă pe internet găsești toate răspunsurile?!
Eu știu că trebuie făcută o schimbare, atât în gândirea generației noastre, cãt și în a celei care ne succedă. Pentru că mi-e groază să mă gândesc că poate voi avea copii pe care trebuie să îi fac să înțeleagă de ce nu e bine să facă petiție/contestație la orice. Voi ce credeți?
7 comentarii
midoridee
Eu nu consider balaurul prea mare faptul că stau pe tablete şi sunt mai interesaţi de jocuri, editare video, etc. Se adaptează noilor vremuri şi cantitatea de informaţii care vine spre ei este imensă. Sistemul de învăţământ nu mai hrăneşte de mult pofta de cunoaştere a discipolilor săi :)) (lol ce exprimare) Consider că noile generaţii sunt tot mai creative şi discrepanţa apare deoarece ei nu prea mai acceptă rigorile societăţii. Nu prea mai au teama aia de aoleu nu e bine să te contrazici cu un om mai mare. Că unii îşi i-au lumea în cap şi fac contestaţie la contestaţie pe principiul ,,mă trece că şi eu contribui la salariul lui” e altă mâncare de peşte :))
Andreea Tudor
Da, e un punct de vedere foarte bun :)) Într-adevăr, noile generații sunt mai creative, iar învățământul nu mai ține pasul cu ei.
Dan Munteanu
Schimbarea nu ar trebui sa fie in ei, ci in noi. Sa ne schimbam noi mentalitatea ca sa-i putem inspira pe ei sa ne imite pe noi si nu pseudo-modelele. Fain articol.
Andreea Tudor
Mersi mult. 🙂 Mare adevăr grăiești!
midoridee
Mai, daca acest articol a aparut dupa acel minunat grafic si contestarea ca sa se ia si raspunsul 8 in considerare….burn every child and their parents!!!!
Andreea Tudor
Da, a apărut după nebunia cu graficul :))))
midoridee
Eu am aflat mai târziu subiectele :)) În mintea mea era ceva trignomoterie spaţială ce a indus în eroare odraslele…but no…