HeyDay Festival umple Parcul Izvor cu hituri legendare
Aștept în fiecare an să vină vara, pentru că Bucureștiul efectiv înflorește de concerte și evenimente mari și mici. Anul acesta însă toate festivalurile și toate evenimentele neașteptate și-au făcut apariția și nu există niciun weekend fără ele.
De data aceasta, pe 27, 28 și 29 mai, are loc cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România, HeyDay Festival. Iar eu sunt tare curioasă cum va fi. Festivalul este la prima ediție și aduce pe scenă peste 30 de artiști, din țară și din străinătate.
Vor fi interpretate melodii ale multor cântăreți printre care și Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar și melodii ale unor cântăreți din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele și mulți alții. Cum sună asta? Sunt readuse pe scenă melodii la care nici nu te aștepți.
Eu atât vă spun despre HeyDay Festival:
- 3 zile de festival
- 3 scene cu muzică live
- 30 de artiști locali și internaționali
- 300 de hituri legendare
- 30 de ore de muzică bună
V-am convins deja? Atunci să știți că prețul unui bilet este de 15 lei/zi, iar abonamentul pentru toate cele trei zile de festival este de 30 de lei. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete aflată în sediul CREART, din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, sau online, de pe Eventim, iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate (Zona Metrou Izvor și zona Splaiul Independenței / Bd. B.P. Hasdeu).
Intrarea se face vineri, 27 mai, începând cu ora 16:00, iar sâmbătă, 28 mai, și duminică, 29 mai, începând cu ora 12:00. Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi începând cu ora 17:00.
Line-up-ul festivalului se arată tare promițător:
27 mai 2016
Black Sabbath Tribute – Prefix (RO)
Rihanna Tribute – Rihanna Reloaded (GB)
Guns’n’Roses Tribute – The G’n’R Experience ( GB)
AC/DC Tribute – The Rock (RO)
Amy Winehouse Tribute – Lioness Tribute (GB)
Led Zeppelin Tribute – Led Into Zeppelin (GB)
28 mai 2016
The Doors Tribute – Red Cat Bone (RO)
Elvis Tribute – Elvin Priestley (GB)
U2 Tribute – The One U2 (IT)
Whitesnake Tribute – Forevermore (RO)
James Brown Tribute – Buzz D’Angelo (GB)
Aerosmith Tribute – Aeroforceone (GB)
29 mai 2016
Pink Floyd Tribute – Speak (RO)
Adele Tribute – J’Adele (GB)
Beatles Tribute – The Fab Beatles(GB)
Metallica Tribute – Masterpiece (RO)
Queen Tribute – The Vipers (IT)
Michael Jackson Tribute – MJ MAGIC (GB)
Sper că v-am convins și că o să stați cu ochii pe Facebook-ul lor, pentru că zilnic pun noutăți. O să vă transmit și eu de fiecare dată când văd ceva nou. 😀