Facultatea de drept în costum
Am spus și aici că sunt anul 2 la Facultatea de drept și în acești 2 ani nu am fost niciodată în costum și pe tocuri la facultate. Dar niciodată. Ce vreau să spun este că, dacă treci prin fața facultății, la orice oră, e inevitabil să nu vezi pe scări 3 sferturi dintre studenți în costum. De la anul 1 la anul 4.
Niciodată nu am înțeles acest lucru. La admitere nu îți spune nimeni că dacă vrei să intri la drept trebuie să fii la 4 ace non-stop. De ce te chinui singur?
Înțeleg că sunt unii care se angajează din timpul facultății la un avocat și sunt prin instanțe sau în birou o parte din timp. Și eu sunt angajată. Pe aceia îi înțeleg. Dar nu sunt mulți.
Plus că cei din anul 1 sunt cei mai mulți îmbrăcați așa. Păi hai să îți zic o treabă, când ești boboc te simți important. Că vai doamne, am intrat la drept. Dar crede-mă că atunci când îți dai seama că tu de fapt înveți în anul 1 istoria dreptului și dreptul roman, îți dai seama că al tău costum cumpărat de la Zara sau Bigotti nu se prea potrivește cu tema anului. Și că mai bine veneai îmbrăcat în togă (pentru cei care nu știu: o bucată de stofă groasă de lână albă, tăiată în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge până la şase metri).
Mai mult, fie soare, ploaie, vânt sau ninsoare, fetele poartă tocuri și fuste. Zău că pe asta nu o mai înțeleg. Oricum o să te chinui toată viața prin instanțe pe tocuri, de ce nu vii în teniși sau balerini cât încă mai poți? Eu nu știu cum să mă îmbrac mai lălâi și cum să îmi cumpăr mai repede o perece de teniși sau balerini.
Plus că dacă nu ai costumul și pantofii de firmă nu se poate. Nu mai bine îți păstrezi tu banii de pe bursă și îi pui pentru mare decât să îți cumperi un costum? Parcă sună mai bine.