E mai bine să muncim mai mult sau mai puțin?
Cred că am zis de câteva ori pe blog că eu sunt pe principiul work harder. Și asta implică și să work more. Pentru că atunci când muncesc mai mult am impresia că schimb ceva și că nu stau degeaba. De aceea mi-am deschis și blogul, pentru că mă face să îmi forțez limitele.
Dar nu sunt de acord cu programul acesta de 8 ore la muncă, din care 6 ore le stai degeaba. Nu ajută cu nimic. Aici merge treaba cu a munci mai puțin. Dar ca ore. De exemplu, dacă tu începi munca la 8 și la 12 deja stai degeaba, mai bine pleacă acasă, stai cu familia, fă curățenie, treburi casnice.
Dar până ajunge și la noi o lege mai favorabilă în acest sens, ne împăcăm cu cele 8 ore.
Cum ziceam și aici, primesc zilnic newsletter-ul de la Pressone care îmi mai spune ce se întâmplă în lume. Zilele astea am văzut un articol „Soluția tuturor problemelor este să muncim mai puțin”.
Mi-am dat seama că într-un fel are dreptate. Că până la urmă cei mai stresați sunt cei care stau zi și noapte la muncă. Iar cei care muncesc mai puțin nu au prea mari griji. Muncesc, pleacă, se relaxează. Dar vine partea grea, și anume banii, când îți dai seama că ori ai un job shitty de 4 ore în care nu faci nimic cu un salariu pe care îl dai pe chirie și rămâi și dator proprietarului sau ai un job mult visat de 4 ore cu un salariu mega bun, dar în alea 4 ore rupi norii.
Cei mai mulți îl aleg pe primul. Pentru că, na, e mai comod. Dar se plâng all life long de salariu și de job și de șeful care țipă, pentru că firma lui e în prag de faliment iar angajații nu fac nimic în privința asta.
Păi ori că-că, ori că-că? Dacă e după mine, 24 de ore sunt puține. Și dacă vrei să ajungi în tările alea calde, scumpe și să stai all day la soare ar trebui să alegi a doua variantă. Și pe lângă alea 4 ore de job să îți mai iei unul. Ori muncim mai mult ori nu. Și să faci și un curs de time management.
Că noi, românii, nu prea știm cu ce se mănâncă time managementul ăsta. Înțelegem că e cu timp și cu organizare, dar credem că doar ne mănâncă timpul. Așa că mai bine la o cârciumioară unde discutăm și despre timp(ul pierdut) și despre mâncare(a făcută de nevastă).
2 comentarii
Petrescu
Eu zic ca totul pornește din școală, apropo uite noul videoclip din „Noaptea Târziu” : https://youtu.be/M5yJPISsdis . Fiecare om are o limită de randament, așa că unii degeaba muncesc in exces o treabă pe care o fac mai mult sau mai puțin dificilă dacă fac asta cu stres, gandindu-se la altele ca o fac prost si cu erori. Te înțeleg tu esti de fel cam ‘workalcoolica’ iar eu i apreciez pozitiv pe acești oameni, si i văd cu ochii buni, nu prea stiu însă din punct de vedere al specialiștilor cât de bine e sau dacă este o boala care are repercusiuni de ce nu grave în timp. Cert este că și la fel lenea este o boala, mergând în extrema cealaltă, si situația nu este echilibrată. Dacă ești bogat, mostenind bani ești,te obligă viața sa fi leneș. Sau călător așa 🙂 si este aiurea să mai fi si ‘workalcoolic’ mereu conectat, pus pe treaba că nu-ți ajunge. Dar daca ești sărac și mai ești și leneș e vai si amar. Eu nu îmi cam pot da seama cei de la cârciumi din ce trăiesc și cum pot fuma si bea atât, din ce bani mai si cresc copii. Problema cu clasa de mijloc dacă mai există în compani este ca degeaba au bani pt. ca da sunt prea stresati aiurea cu task-uri zilnice si deadline-uri care țin de incapacitatea altora și nu de voia lor ai punctat bine, si pierd timp pe care îl pot petrece cu familia, pentru că între ferestrele de lucru tinerea legăturii prin teleprezenta mesajelor si e-mailurilor nu este complet de ajuns, astfel că munca de birou se împletește cu cea de-a casa si invers asfel poți lua acasă cu tine munca de la birou din diferite motive ca ai fost stresat de cine poate de familie.Nu mă pricep la sfaturi dar stabilirea priorităților e importanta pt. încadrarea optima in timp.
Andreea Tudor
Da, clar stabilirea priorităților trebuie pusă în prim-plan când îți dorești ceva. Voiam să mă axez mai mult pe treaba asta de a avea un job prost și a te plânge de el zilnic, dar tu de fapt nu faci nimic în privința lui. Gen să demisionezi sau ceva. Oricum mersi pentru punctul tău de vedere care mi se pare foarte bun 😀