facultatea
De zi cu zi

Nu este o problemă dacă vrei altceva după ce termini facultatea

Cum se poate vedea, iar am început să răresc postările pe blog, pentru că mintea mea stă la cu totul altceva. Adică la viitoarele examene, la cât am de învățat și de recuperat și la gândul „ce fac eu după ce termin facultatea?”. Ai crede că este simplu, că sunt la drept și că ar trebui să am 2 opțiuni: Avocatură sau Magistratură. Well, lucrurile nu stau chiar așa. Cu dreptul poți face multe alte lucruri, depinde și pe ce domeniu vrei să mergi.

Apoi, vin întrebările acelea de la rude și prieteni: „Cum adică?! Tu ce vrei să faci Mai departe? Nu vrei să dai la Barou sau la INM? Și ce o să faci cu viața ta?”. Again, nu este chiar așa și poți face multe, numai să îți placă. Când am intrat la Facultatea de Drept, am intrat cu gândul la procuratură și am ajuns să mă gândesc să merg pe proprietate intelectuală. Că doar nu am făcut degeaba dreptul și nu mi-am făcut degeaba un blog.

În acest moment gândurile mele sunt la toate aceste lucruri, și la faptul că ar cam trebui să îmi fac ordine în cărțile și foile de la cursuri de acasă. Și poate mă mai ocup și de blog și nu mai stau chiar atât de stresată.

Acestea fiind zise, pentru studenți, nu este un capăt de țară dacă ai intrat în facultate cu un gând și ajungi la sfârșitul ei și observi că vrei altceva. Ai putea totuși să combini facultatea cu un alt domeniu de care ești pasionat.

Foto

Comentarii

%d blogeri au apreciat: