NEVERSEA – legenda marca UNTOLD de la malul Mării Negre

Nu știu de voi, dar un festival în Constanța este exact ce trebuie acum. Serios, Constanța chiar nu a fost promovată atât de mult pe cât ar merita, iar eu mă bucur că cei de la Untold au preluat această inițiativă faină.

Neversea – noua legendă de la malul Mării Negre

Așa că începând de anul acesta, Neversea un festival fain marca Untold, va fi găzduit de Constanța și de țărmul Mării Negre. Festivalul va avea loc între 7 și 9 iulie și este perfect pus pentru studenții care abia termină sesiunea și vor să dea o fugă la mare. Dar și perfect pus cât să nu intre chiar în mijlocul sezonului estival. Se anunță peste 100 de artiști internaționali care vor face show pe cele 7 scene din cadrul festivalului. Eh, deci cum e treaba asta? 😀

Eu atât vă spun, dacă vreți să trăiți atmosfera aia faină de la Untold și la mare, este exact ce trebuie. Și pentru că o poveste așa frumoasă nu poate fi spusă doar prin vorbe, vă las mai jos clipul oficial al festivalului:

Clipul este marca Ana Munteanu, finalistă Românii au talent în 2013 și care ilustrează foarte fain în nisip legenda festivalului.

Pentru prima rundă de bilete intrați pe neversea.com pe 12 aprilie ora 18:00, iar primele 5000 de abonamente vor fi la 200 lei. Fain sau ce?!

Ce ziceți, ne vedem la Neversea vara aceasta?

2 Comments

Comentarii