Campanii, Social Media

Continuând să lupți #CaOFată, poți practica orice sport vrei

Cum am mai tot spus, îmi place să văd campanii reușite și, mai ales, campanii cu și despre femei. Pentru că este știută de mult timp treaba asta cum că trebuie să te lupți pentru drepturile tale și pentru a avea un cuvânt de spus. Și dacă pe la noi și în țările occidentale ne-am mai cizelat și acum acceptăm orice părere, în țările orientale încă se merge pe ideea că femeia nu are voie să spună nimic.

Apropo de asta, am văzut un film acum câțiva ani care mi-a plăcut, pentru că a arătat exact ideea asta cum că femeile nu au prea multe drepturi Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Filmul se numește La source des femmes. Mie nu îmi plac filmele franțuzești, dar acesta m-a marcat oarecum și mi-a arătat o altă perspectivă asupra vieții și dorințelor femeilor din acea parte a Globului.

Campania Always Continuă să lupți #CaOFată

Ideea este următoarea, că mai tot timpul vine cineva și zice „Dar tu nu vezi că acest sport nu este pentru tine? Tu ești fată. Ar trebui să practici balet, dans, să pictezi, să miroși panseluțe..”. Tot timpul se va găsi o persoană care să vorbească ca și cum știe sigur, sigur ce ți se potrivește ție. Și asta pentru că poate că dorințele lor nu au fost satisfăcute în copilărie și acum vor să te facă să faci ce și-au dorit ei.

Ei, bine, poți să practici orice sport vrei. Poți să faci karate, judo, kick-box, basket, orice arte arte marțiale există, poți să mergi la orice campionat. Pentru că așa este normal. Iar cine vine și zice că nu este de tine acel sport, trebuie să frustrările personale sunt numai ale lui și că nu trebuie să fie luate în considerare.

Acum, dacă nu mă credeți, luați de vedeți campania aceasta de la always și aștept în comentarii păreri. 😀

ALWAYS susține fetele în practicarea oricărui sport prin campania Continuă să lupți #caofată

Comentarii