Evenimente

Spotlight Festival reînvie centrul Bucureștiului

Sunt îndrăgostită de tot ce se întâmplă în București în calitate de artă urbană. De la graffiti (da, este o artă!) și micii cântăcioși de la colțurile străzilor până la evenimentele cultural-urbane. Și în fiecare an avem parte numai de evenimente care mai de care mai frumoase organizate de oameni la fel de frumoși și care pun toată pasiunea în munca lor.

Și pentru că tot vine Paștele, toată lumea caută lumina aceea anuală în suflet și în familie, dar mai ales în biserică, zic că și Bucureștiul și-a propus acest lucru și vine cu un festival plin de lumini.

Spotlight Festival reînvie centrul Bucureștiului

Vă mai amintiți că anul trecut Bucureștiul a prins lumină și culoare cu ocazia Festivalului Internațional al Luminii și toți bucureștenii erau pe la Ateneul Român și pe toată Calea Victoriei?

Ei bine, cei de la ARCUB nu se lasă nici anul acesta și pun pe picioare Spotlight Festival. Din Calea Victoriei până la Piața Națiunilor Unite, între 5 și 8 mai de la orele 20:30-23:00, avem parte de un nou joc de lumini. Ați notat în calendar, da?

Se anunță 15 instalații de artă, iluminatul arhitectural și sesiuni de video-mapping pregătite de artiștii invitați care vor transforma fațadele clădirilor de pe acest traseu: Clădirea CEC, Muzeul Național de Istorie, Cercul Militar Național, Hotelul Novotel.

Pentru că București candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, Spotlight ajută capitala și vor fi iluminate și Foișorul de Foc, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Statuia geniului „Leul”. De asemenea, în deschiderea evenimentului, pe 5 mai, Piața George Enescu va fi acaparată de concertul celor de la Lords of Lights și Zoli Toth Project.

Ați notat, da? 5-8 mai, 20:30-23:00, Calea Victoriei-Piața Națiunilor Unite. 😀

Comentarii