Cum poți ajuta copiii născuți prematur cu 2% din impozit

În fiecare an intervine aceeași problemă în legătură cu redirecționarea a 2% din impozitul pe venit. Pentru că sunt foarte multe asociații și organizații care te roagă să le redirecționezi și nu știi exact unde ajung banii, dar măcar ai certitudinea că nu se mai duc la stat ca să îi folosească în fundul politicienilor sau al altora.

Acum câțiva ani m-am înscris ca voluntar în cadrul Organizației „Salvați Copiii”, pentru că mă înmoi repede când este vorba despre copii și dacă pot să îi ajut cu ceva, sunt prima care sare. Și am avut o activitate foarte frumoasă, în cadrul căreia trebuia să mă joc cu copiii cu cancer de la Spitalul Fundeni.

Mi-am dat seama că și 2 ore dacă îți propui să îi ajuți și să stai cu ei, te relaxează foarte mult. Nu mai aveam nicio grijă când intram acolo și îmi dădeam seama că pentru ei era tot ce aveau, să se joace cineva cu ei.

Redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru copiii născuți prematur

Tot cei de la „Salvați Copiii” au o campanie foarte drăguță pentru copiii născuți prematur. Și nu o au de acum, ci de câțiva ani buni, mai exact de vreo 6 ani, 6 ani în care și-au asumat misiunea de a reduce mortalitatea infantilă în România.

Și pentru că nouă, românilor, ne plac cifrele atunci când vine vorba să facem ceva, iată câteva (2010-2016):

  • în România rata mortalitații infantile este de 8,8%cea mai mare din UE
  • 58 maternități au fost dotate cu echipamente
  • 18.000 de nou-născuți au fost ajutați să trăiască
  • 31 de comunități din mediul rural au primit servicii gratuite, primind suport 20.800 de mame și copiii acestora
  • anual, în România, 20.000 de copiii se nasc prematur

Eh, dacă nici cifrele nu te trezesc la realitate, atunci ce?

Dacă totuși te-ai hotărât sau dacă mai ai nevoie de timp de gândire, eu o să las aici și aici două link-uri prin care poți descărca și completa până pe 25 mai un formular de redirecționare a 2% din impozitul pe venit și prin care poți ajuta și tu un nou-născut și apoi trimite-l direct la registratura administrației financiare sau la oficiul poștal. Nici nu trebuie să te deplasezi.

1500 de nou-născuți mor anual în România. Orice îi poate fi fatal unui prematur, fără incubatorul care îl protejează!

4 Comments

Comentarii