Evenimente, Muzică

Jazz on the Big Screen la Teatrul Act

Acum câteva săptămâni am văzut pe Facebook un eveniment care mi-a atras atenția. Și pentru că la „Bloggle” s-a discutat și despre cultură și despre promovarea aceasteia în online, mi-am atras singură atenția că trebuie să fac ceva în legătură cu asta.

JAZZ ON THE BIG SCREEN LA TEATRUL ACT

Dintotdeauna mi-a plăcut jazz-ul. Este relaxant, plin de pasiune și de emoție. Aveam o perioadă când învățam pentru sesiune și ascultam jazz în același timp. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de el. Și când afli că jazz-ul se combină și cu filmul, nu ai cum să ratezi asta.

Nu de alta, dar oamenii nu găsesc scuza că nu mai au timp de relaxare și este greșit că timpul tu ți-l împarți. Nu poți spune că nu ai timp de cultură, atâta timp cât tu ai timp să îți pierzi seara 4 ore la televizor, pe canaluri de genul Kanal D și pe toate posturile de știri.

Înainte oamenii erau învățați să iasă din casă pentru a vedea o piesă de teatru sau pentru a merge la restaurant sau la un concert. Acum toți stau în casă și nu mai știu ce înseamnă cultura.

Teatrul Act vrea să aducă în atenția publicului Stagiunea de Jazz – Jazz on the Big Screen, un eveniment organizat de Radio România Cultural, Corurile și Orchestrele Radio. Jazz-ul și filmul se combină miercuri, 13 aprilie, de la ora 19. Este o ocazie bună ca cei tineri să afle de filmele vechi în care jazz-ul era prezent non-stop, iar ca cei mai în vârstă să își aducă aminte de ele.

Sunt aduși în fața publicului George Natsis la pian, Adrian Mircea Flautistu la contrabas, Vlad Popescu la baterie și trompetistul Sebastian Burneci.

Prețul unui bilet este de 35 de lei, iar dacă ți se pare mult pentru cultură, mai gândește-te. Tu când ai dat ultima dată bani pentru a merge la un eveniment cultural?

Comentarii